Candidatul Partidului Social Democrat la Primăria Plopeni este Cristian Viorel Paraschiv, plopenar get-beget, care-și dorește să aducă pentru locuitorii orașului o schimbare pozitivă în întreaga comunitate locală. ”Sunt pregătit să valorific buna cunoaștere a domeniului administrației publice pe care am dobândit-o urmând specializarea Managementul Administrației Publice Locale la Academia de Studii Economice București, dar mai ales experiența acumulată în cei peste 20 de ani de administrație ca funcționar în cadrul Primăriei Plopeni și City Manager, ceea ce m-a pus în permanență în contact cu problemele, cu nemulțumirile și așteptările îndreptățite ale cetățenilor”, afirmă Cristian Viorel Paraschiv, candidatul PSD la Primăria Plopeni.
Acesta se declară pregătit să pună în aplicare proiectele pe care le are pentru localitate, printre acestea aflându-se revigorarea UM Plopeni: ”Fiindcă, pentru multe generații, orașul Plopeni a gravitat în jurul Uzinei Mecanice Plopeni - așa cum s-a întâmplat, de fapt, cu întreaga zonă a Văii Slănicului și nu numai - consider că este timpul ca acum Uzina Mecanică Plopeni să-și redobândească locul și rolul în dezvoltarea orașului, dar mai ales în asigurarea bunăstării familiilor. Astfel, între proiectele pe care le am în atenție se regăsește identificarea oportunităților de angajare și evoluție profesională ce pot fi oferite tinerilor absolvenți de învățământ profesional, tehnic și universitar, dar și reactivarea tuturor acelora care doresc să-și continue activitatea potrivit pregătirii deținute, astfel încât să nu mai plece în diverse locuri din țară sau chiar în străinătate, iar unii dintre cei plecați să aleagă chiar să se întoarcă... acasă”, le transmite plopenarilor candidatul social-democrat pentru funcția de primar al localității.
Partidul Social Democrat Filiala Prahova CMF 21240002