Virgiliu-Daniel NANU, candidatul Partidului Social Democrat la președinția Consiliului Județean Prahova, și-a prezentat, printr-o scrisoare adresată prahovenilor, viziunea și angajamentul pentru ca Prahova să devină mai puternică și mai prosperă. ”Am rădăcini adânci în aceste locuri, sunt născut în Ploiești, iar oportunitatea de a candida pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Prahova din partea Partidului Social Democrat (PSD) mă onorează și mă determină să lupt pentru aspirațiile noastre comune. În ultimii patru ani, Prahova a fost acaparată de grupuri de interese care au înșelat așteptările oamenilor și le-au promis spitale, gaze și infrastructură rutieră. Ce au oferit în schimb? Doar mormane de studii de fezabilitate la prețuri supraevaluate și zeci de lucrări făcute de mântuială, rămase nefinalizate. Am crescut și m-am format în inima acestui județ, iar în calitate de prefect am avut privilegiul să cunosc în detaliu fiecare localitate a Prahovei și să înțeleg problemele, nevoile și dorințele dumneavoastră. În plan familial, doresc să vă spun că sunt căsătorit și mândru că am o fiică - împlinirea, inspirația și determinarea mea în lupta pentru un viitor mai bun, al nostru și al copiilor noștri. Am absolvit cursurile Universității Politehnica București – Facultatea de Electronică și Telecomunicații și, de asemenea, ale Universității de Științe Agronomice – Facultatea de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului, fiind inginer licențiat în ambele domenii”, a transmis Virgiliu Daniel Nanu, candidatul PSD la Consiliul Județean Prahova.
Director în mediul privat vreme de mai bine de 10 ani, director al Oficiului de Cadastru și Publicitate lmobiliară Prahova și prefect al județului Prahova timp de aproape trei ani, Virgiliu Nanu se angajează să pună întotdeauna pe primul loc binele comunității. ”Avem nevoie de o infrastructură rutieră la standarde europene, de un sistem de sănătate modern, programe educaționale de calitate pentru copiii noștri, trebuie să creștem gradul de accesare a fondurilor europene, să atragem investiții și să creăm noi locuri de muncă bine plătite. Cu sprijinul și susținerea unei echipe de specialiști din toate domeniile, am convingerea că sunt omul potrivit care va implementa soluții durabile pentru realizarea obiectivelor de mai sus. Primind votul dumneavoastră de încredere pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Prahova, la alegerile locale din 9 iunie, mă angajez să lupt pentru finalizarea proiectelor începute și să duc la bun sfârșit inițiativele mele, care vor readuce Prahova în topul județelor prospere și puternice ale României. Va mulțumesc anticipat pentru susținerea acordată și vă asigur că numai împreună vom reuși”, este mesajul președintelui PSD Prahova, Virgiliu Daniel Nanu, candidat la funcția de președinte al CJ Prahova.
Partidul Social Democrat Prahova CMF 21240002