Doi turiști au fost însoțiți de jandarmii montani după ce s-au întâlnit cu o ursoaică și cei doi pui ai săi, în Munții Ciucaș

Doi turiști au fost însoțiți de jandarmii montani după ce s-au întâlnit cu o ursoaică și cei doi pui ai săi, în Munții Ciucaș
Image
Image

Doi turiști, tată și fiică, au fost conduși în siguranță de jandarmii montani până la autoturismul lor, după ce s-au întâlnit cu o ursoaică însoțită de doi pui pe un traseu din Munții Ciucaș.

Intervenția a avut loc în urma unui apel la 112 care semnala prezența animalelor sălbatice pe traseul montan dintre Muntele Roșu și Cabana Ciucaș, în zona Cheia. La fața locului au fost mobilizați jandarmii montani, care au acționat pentru prevenirea oricărei situații de risc.

Pe traseu, aceștia au identificat cei doi turiști și i-au însoțit până în parcarea de la Muntele Roșu, unde aceștia își lăsaseră autoturismul. În același timp, ursoaica și cei doi pui au fost îndepărtați din zona traseului, iar intervenția s-a încheiat fără incidente.

Reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova le reamintesc turiștilor că, în cazul întâlnirii cu un urs, este esențial să păstreze distanța, să nu încerce să se apropie pentru fotografii, să nu hrănească animalul și să apeleze imediat numărul unic de urgență 112.