La 3 octombrie 1893, la Castelul Peleș din Sinaia, venea pe lume Carol al II-lea, primul copil al principelui Ferdinand și al principesei Maria și cel care avea să devină rege al României între 1930 și 1940. Viața sa a fost marcată de controverse, renunțări la tron, revenirea spectaculoasă în țară, dar și de transformări importante în politica, economia și cultura României.
Carol al II-lea a fost primul viitor rege al României născut pe teritoriul țării și botezat în rit ortodox. A învățat de mic limba română și a studiat istoria și geografia țării, iar pasiunea pentru cariera militară l-a purtat inclusiv la Academia Militară de la Potsdam.
În 1914, odată cu urcarea pe tron a tatălui său, Ferdinand I, Carol a devenit Principe Moștenitor. În timpul Primului Război Mondial a fost ofițer în armata română, însă în 1918 a dezertat de pe front și a încheiat, împotriva voinței regelui Ferdinand, o căsătorie care avea să fie anulată în anul următor.
În 1920, după anularea căsătoriei, Carol a întreprins o călătorie de șapte luni în jurul lumii, vizitând, printre altele, Imperiul Otoman, Egiptul, India, China, Japonia și Statele Unite ale Americii. Călătoria a avut și o importantă componentă diplomatică, principele transmițând scrisori din partea regelui Ferdinand și prezentând România în fața autorităților, societăților și mediilor de afaceri din țările vizitate.
Un an mai târziu, la 10 martie 1921, Carol s-a căsătorit la Atena cu principesa Elena a Greciei și Danemarcei. La 25 octombrie 1921 s-a născut fiul lor, Mihai, la Castelul Foișor din Sinaia.
Relația lui Carol cu tronul avea însă să fie una tumultuoasă. La 28 decembrie 1925, acesta a renunțat la drepturile sale succesorale și a plecat în Franța, unde a luat numele de Carol Caraiman. După moartea regelui Ferdinand, în 1927, fiul său, Mihai, a devenit rege, fiind minor și reprezentat de o Regență.
Contextul politic și economic dificil al României de la sfârșitul anilor '20 i-a oferit însă lui Carol posibilitatea de a reveni în prim-plan. La 6 iunie 1930 a revenit în țară, iar două zile mai târziu a fost proclamat rege al României.
Domnia sa a avut atât realizări importante, cât și momente care au afectat profund evoluția statului român. Carol al II-lea era considerat un om cultivat, cu talent oratoric și o bună pregătire în probleme militare, legislative și administrative. A susținut cultura prin Fundația pentru Literatură și Artă „Regele Carol al II-lea”, care acorda premii și burse și publica opere ale scriitorilor români.
Perioada domniei sale a fost asociată și cu dezvoltarea economică și industrială. Producția de petrol a crescut de la aproximativ 1,85 milioane de tone în 1921 la peste 7,14 milioane de tone în 1937, iar industria metalurgică a înregistrat, la rândul său, creșteri importante. În această perioadă au fost realizate numeroase proiecte de infrastructură și construcții, iar România a avut o prezență importantă la Expoziția Universală de la Paris din 1937.
În același timp, Carol al II-lea a devenit tot mai autoritar. În februarie 1938 a dizolvat Parlamentul și a instaurat un regim de autoritate monarhică. Constituția adoptată în același an a concentrat o parte importantă a puterii legislative și executive în mâinile regelui, iar partidele politice au fost ulterior dizolvate. În decembrie 1938 a fost înființat Frontul Renașterii Naționale, partid unic.
Ultimii ani ai domniei au fost dominați de criza internațională și de pierderile teritoriale suferite de România în 1940. După cedarea Basarabiei și Bucovinei de Nord, a nordului Transilvaniei și a Cadrilaterului, Carol al II-lea a abdicat la 6 septembrie 1940 și a plecat în exil, lăsând tronul fiului său, Mihai.
Carol al II-lea a murit în Portugalia, în 1953, la vârsta de 59 de ani. A fost înmormântat la Estoril, iar în 2003 rămășițele sale au fost aduse în România. În 2019, după o ceremonie funerară, regele Carol al II-lea și-a găsit locul de veci în Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală de la Curtea de Argeș.
Astăzi se împlinesc 133 de ani de la nașterea sa. Sinaia rămâne locul în care începe povestea celui care avea să fie unul dintre cei mai controversați regi ai României.
Sursa foto: casamajestatiisale.ro