Adolescent prins la volanul unei mașini, în Filipeștii de Târg, după ce a fost urmărit în trafic de polițiști

Adolescent prins la volanul unei mașini, în Filipeștii de Târg, după ce a fost urmărit în trafic de polițiști
Image
Image

Într-o perioadă în care tot mai mulți tineri sunt tentați să urce la volan fără să conștientizeze consecințele, un nou caz petrecut în județul Prahova readuce în atenție pericolele uriașe generate de astfel de gesturi: un adolescent de 16 ani a fost prins de polițiști conducând un autoturism neînmatriculat.

Totul s-a petrecut joi, 25 iunie, în jurul orei 16:30, pe raza comunei Filipeștii de Târg. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Florești au observat un autoturism al cărui șofer și-a schimbat brusc direcția de deplasare imediat ce a văzut echipajul de poliție. Gestul a ridicat suspiciuni, iar oamenii legii au pornit în urmărirea mașinii, folosind semnalele acustice și luminoase și solicitând sprijinul unui alt echipaj.

Autoturismul a fost găsit la scurt timp într-o zonă din apropierea localității, însă fără plăcuțele de înmatriculare montate. Verificările au scos la iveală o situație alarmantă: la volan se afla un adolescent de 16 ani, iar plăcuțele de înmatriculare fuseseră demontate și ascunse în portbagaj.

”De asemenea, s-a constatat faptul că plăcuțele de înmatriculare fuseseră îndepărtate și depozitate în portbagajul autoturismului. Verificările în bazele de date au indicat că autoturismul avea înmatricularea suspendată, iar pentru acesta nu figura o poliță de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto (RCA) valabilă. Minorul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furt în scop de folosință. Totodată, au fost aplicate sancțiuni contravenționale pentru abaterile constatate la regimul circulației pe drumurile publice și pentru lipsa asigurării obligatorii RCA, fiind dispuse și măsurile complementare de reținere a certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor de înmatriculare”, a informat IPJ Prahova.