Craiova – locul II (după Budapesta) în topul celor mai frumoase târguri de Crăciun din Europa

Craiova – locul II (după Budapesta) în topul celor mai frumoase târguri de Crăciun din Europa
Craiova a obținut locul 2 (după Budapesta) în competiția celor mai frumoase târguri de Crăciun din Europa, organizată anual de European Best Destinations, cel mai vizitat site turistic din Europa și partener oficial al Comisiei Europene. După o săptămână de vot online, platforma europeană de promovare turistică a anunțat, joi seara, rezultatele clasamentului pentru Best Christmas Market 2024. Cu un record absolut, cu aproape 600.000 de voturi strânse din 168 de țări din lume, competiția a adunat la start 20 de orașe europene, dintre care unele cu o lungă tradiție în organizarea târgurilor de Crăciun, cum ar fi Praga, Viena, Bruges, Bruxelles, Budapesta, Londra, Madeira sau Metz. Pentru a doua oară pe podiumul european și aflat la a treia participare în această prestigioasă competiție, Târgul de Crăciun Craiova a devenit o destinație magică pentru turiști de pretutindeni, cu atât mai mult cu cât numărul voturilor obținute, anul acesta, a înregistrat o creștere spectaculoasă.
Astfel, Craiova a primit 60.404 de voturi, dintre care 48,32% au venit din afara României, în principal din: Marea Britanie (26%), SUA (18%), Germania (12%), Franța (9%) și Țările de Jos (8,4%). (sursa: Primăria Craiova)

Tipărire