Botezul Cailor însuflețește și în 2023 orașul Comarnic, de Bobotează!

Botezul Cailor însuflețește și în 2023 orașul Comarnic, de Bobotează!

După succesul edițiilor din anii anteriori, la Comarnic se organizează din nou, de Bobotează - pe 6 Ianuarie 2023 - cea de-a patra ediție a Festivalului Ecvestru „Botezul Cailor”, o tradiție veche de peste 100 de ani, reînviată în 2019, după sărbătorirea Centenarului Marii Uniri. Evenimentul este organizat de Asociația Crescătorilor de Animale Comarnic, în parteneriat cu Primăria Comarnic.
După botezul tradițional al cabalinelor, săvârșit de preoți la biserică, atelajele hipo se vor îndrepta în alai, de la intersecția Pieței Comarnic, spre nord, către zona de concurs: prund-Maicanu.
Înscrierile în competiție încep la orele 08.30 și se încheie la ora 10.00, oră la care va începe prima probă a concursului hipic – tracțiune perechi, unde sunt așteptați crescători din toată țara.
Festivitatea de premiere va avea loc la finalizarea concursului.
Vor fi menținute în concurs atât proba de frumusețe, cât și „premiul crescătorului”. Anul acesta Festivalul Ecvestru „Botezul Cailor” va fi completat cu expoziții de oi și câini de stână, organizate de crescătorii de animale din Comarnic, dar și din afara localității.
La acest eveniment sunt așteptați peste 100 de fermieri/participanți și peste 800 de spectatori.

Foto credit: catnap / Alamy Stock Photo


Tipărire