Aproape un sfert dintre delegați lipsesc de la Congresul Extraordinar al Partidului Național Liberal

Aproape un sfert dintre delegați lipsesc de la Congresul Extraordinar al Partidului Național Liberal
Image
Image

Partidul Național Liberal organizează, duminică, 21 iunie, Congresul Extraordinar pentru reconfirmarea lui Ilie Bolojan în funcția de președinte al formațiunii, însă atenția este îndreptată și către numărul mare de absenți de la reuniune, pe fondul tensiunilor interne din partid.

Potrivit datelor oficiale, la Congres au fost convocați 2.500 de delegați din țară și din diaspora, însă, până la debutul lucrărilor, și-au înregistrat prezența 1.793 de delegați, reprezentând 71,7% din totalul delegaților convocați.

În aceste condiții, realegerea lui Ilie Bolojan la conducerea PNL pare o formalitate, însă participarea redusă este interpretată de unii membri ai partidului drept un semnal al nemulțumirilor existente în interiorul formațiunii.

Absențele sunt legate cu siguranță de tabăra apropiată de Adrian Veștea, care a ales să boicoteze Congresul Extraordinar. În acest context, miza politică nu mai este rezultatul votului pentru conducere, ci dimensiunea susținerii de care mai beneficiază noua echipă de conducere.

Diferența dintre numărul delegaților convocați și cel al participanților indică faptul că aproximativ 700 de persoane nu au fost prezente la Congres, ceea ce confirmă existența unei opoziții interne semnificative față de actuala conducere a partidului.