Rămâne Azuga fără contract de deszăpezire în această iarnă?

Rămâne Azuga fără contract de deszăpezire în această iarnă?

La mijlocul lunii noiembrie 2024, expiră contractul pe care Primăria Azuga l-a încheiat în anul 2019 pentru prestarea serviciilor de salubrizare stradală și deszăpezire încheiat cu SC Romprest Service SA. Un semnal de alarmă privind modul în care a pregătit licitația actuala administrație condusă de liberalul George Barbu, cel care a pierdut alegerile locale din 9 iunie.
”Ca urmare a faptului că începând cu data de 15.11.2024 contractul de „Delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare stradală și servicii de iarnă în orașul Azuga” încetează la termen, devine necesară și oportună delegarea gestiunii serviciilor de salubrizare stradală și de deszăpezire, conform legislației în vigoare”, se arată în studiul de oportunitate aprobat de Consiliul Local Azuga.
Este un mare semn de întrebare de ce nu s-a organizat licitația până acum, când mai sunt doar 45 de zile până la expirarea contractului actual – prelungit deja cu șase luni. Primăria orașului Azuga, condusă încă de George Barbu (PNL), a lansat extrem de târziu licitația pentru concesionarea serviciilor de salubrizare stradală și deszăpezire, procedură împărțită în două loturi, care ar putea fi atribuite unui singur ofertant. Valoarea totală estimată a contractului programat să se deruleze pentru o perioadă de patru ani, cu o extindere de un an, este de circa 3,5 milioane de lei, încă un semnal că este putred ceva în această licitație, având în vedere că doar în ultimul an, salubrizarea și deszăpezirea s-au ridicat la circa 1,5 milioane de lei!
În plus, este practic imposibil să fie încheiată licitația până la expirarea actualului contract, existând riscul major ca orașul Azuga să rămână fără deszăpezire, în această iarnă, sau cel puțin în prima parte a sezonului rece.
Potrivit anunțului publicat pe 27 septembrie în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, firmele interesate pot depune oferte până la termenul-limită de 14 octombrie, ceea ce înseamnă că societățile comerciale trebuie să aibă deja pregătite dosarele pentru a participa la această procedură.
În documentația de atribuire se arată că acest contract face parte din sfera serviciilor comunitare de utilităţi publice şi ”se desfăşoară sub controlul autorităţii administraţiei publice locale în scopul salubrizării stradale a localităţii, precum și a combaterii înzăpezirii, gheții și poleiului de pe străzile orașului. Primăria orașului Azuga are în vedere delegarea gestiunii serviciului public de salubrizare pentru salubrizare stradală - măturatul, spălatul, stropirea şi ridicarea deșeurilor din coșurile de gunoi și întreţinerea căilor publice, respectiv pentru deszăpezire - curăţarea şi transportul zăpezii de pe căile publice şi menţinerea în funcţiune a acestora pe timp de de polei, îngheţ sau ninsoare”.
Printr-o hotărâre a consilierilor locali azugeni, adoptată la finalul lunii august, a fost aprobat, pe lângă documentația licitației, și nivelul redevenței anuale minime de 37.400 de lei pe an pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare stradală și de 32.600 de lei pe an pentru delegarea gestiunii serviciului de deszăpezire.

Primarul ales, Adrian Purcaru: ”Nu este vorba de răutate, ci de ticăloșie pură”

Primarul ales al Azugii, Adrian Purcaru, a precizat, în legătură cu această licitație extrem de întârziată și controversată privind salubrizarea și deszăpezirea străzilor din orașul de pe Valea Prahovei: ”Nu este vorba de răutate, ci de ticăloșie pură. Răzbunarea unui om pe cetățenii care nu l-au mai ales, fără remușcări, fără pic de rușine. Documentația privind licitația serviciilor de întreținere stradală și deszăpezire a orașului a fost făcută cu multă întârziere și astfel încât să nu se prezinte niciun ofertant, iar în iarna care vine Azuga să nu aibă prestator pentru serviciile de deszăpezire. Valoarea impusă prin caietul de sarcini lansat în licitație este mai puțin de jumătate din valoarea cu care actuala administrație a efectuat aceste servicii. Raționamentul simplist al sabotorilor este că eu voi fi responsabil în ochii azugenilor pentru lipsa acestor servicii de deszăpezire în iarna care vine și nu cei care au premeditat și au pus la cale această mascaradă. Deși a fost întrebat în ședința de consiliu despre aceste diferențe de valoare și i s-a pus în vedere faptul ca nu vor exista ofertanți în condițiile stabilite prin caietul de sarcini, actualul edil s-a făcut că nu înțelege. Astăzi când vorbim, licitația este lansată în SEAP, având termen de depunere oferte 14 octombrie. Actualul contract expiră pe data de 15 noiembrie, termen până la care va fi imposibil să fie desemnat un câștigător, chiar dacă s-ar depune vreo ofertă. Evident că Azuga nu va rămâne nedeszăpezită în această iarnă, vom găsi soluții, dar obrazul unora nu va putea fi spălat vreodată. Toată această acțiune premeditată, executată cu rea credință împotriva intereselor unei comunități, îmbracă forma unui abuz în serviciu, care va fi supus atenției organelor de cercetare penală”.
Rămâne de văzut cum se va încheia această licitație care ridică multe semne de întrebare și dacă Azuga, unul dintre orașele de pe Valea Prahovei care-și așteaptă turiștii pe pârtii în sezonul rece, va fi capabilă să-și primească oaspeții și să-și respecte locuitorii așa cum se cuvine. (foto arhivă)


Tipărire