Dacă e marți, sunt percheziții și razii în Prahova! Peste 100 de polițiști participă la acțiunile din această dimineață

Dacă e marți, sunt percheziții și razii în Prahova! Peste 100 de polițiști participă la acțiunile din această dimineață

Peste 100 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova desfășoară, marți dimineață, o razie de amploare în orașul Plopeni și în comuna Valea Călugărească, pentru combaterea faptelor cu violență din mediul stradal, context în care vor fi puse în executare și 12 mandate de percheziție domiciliară. Potrivit IPJ Prahova, polițiști ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, de ordine publică, rutieră, investigații criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, sprijiniți de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova și de cei ai Grupării de Jandarmi Mobilă Matei Basarab Ploiești, acționează pentru depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, combaterea traficului și consumului de droguri sau traficului de persoane, precum și pentru depistarea participanților la traficul rutier care încalcă normele legale privind circulația pe drumurile publice. De asemenea, au fost puse în executare 12 mandate de percheziție domiciliară, la locuințele unor persoane cercetate pentru comiterea unor infracțiuni de înșelăciune și punere în circulație de produse contrafăcute și furt calificat, în cadrul unor dosare penale aflate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești. Vom reveni cu rezultatele acțiunilor din această dimineață. (foto arhivă)


Tipărire