S-a stins din viață Gigi Mulțescu, fost antrenor al Petrolului

S-a stins din viață Gigi Mulțescu, fost antrenor al Petrolului
Legendă a echipei de fotbal Dinamo București, Gigi Mulțescu, fost antrenor și la Petrolul Ploiești, a părăsit această lume, duminică, 15 septembrie, cu numai două luni înainte de împlinirea vârstei de 73 de ani. Reprezentanții clubului FC Petrolul Ploiești, echipa antrenată patru sezoane de Gigi Mulțescu, a transmis astăzi un mesaj de condoleanțe: ”Gheorghe Mulțescu, unul dintre numele mari ale fotbalului românesc, ne-a părăsit, astăzi, la vârsta de 72 de ani. Fotbalist important, cu 359 de prezențe pe prima scenă și cu trei titluri de campion național, Gigi Mulțescu s-a remarcat și în cariera de antrenor, calitate din care a avut strânse legături cu fotbalul ploieștean. A avut patru mandate pe banca Petrolului, în sezoanele 2003-2004, 2011-2012, 2014-2015 și 2018-2019, rămânând în memoria suporterilor „lupilor” pentru rezultatele bune și pentru jocul spectaculos imprimat echipei noastre. Cu el la cârmă, Petrolul a bifat 697 de minute consecutive fără gol primit, cea mai lungă serie din istoria "găzarilor" (2014/2015). 𝐎𝐝𝐢𝐡𝐧𝐞𝐬̦𝐭𝐞-𝐭𝐞 𝐢̂𝐧 𝐩𝐚𝐜𝐞, 𝐆𝐢𝐠𝐢 𝐌𝐮𝐥𝐭̦𝐞𝐬𝐜𝐮! 𝐂𝐨𝐧𝐝𝐨𝐥𝐞𝐚𝐧𝐭̦𝐞 𝐟𝐚𝐦𝐢𝐥𝐢𝐞𝐢 𝐢̂𝐧𝐝𝐨𝐥𝐢𝐚𝐭𝐞!”. (sursa foto: FC Petrolul)

Tipărire