Un accident stupid, produs în comuna Filipeștii de Pădure, sâmbătă seară, s-a soldat cu rănirea unui adolescent în vârstă de 16 ani. Potrivit IPJ Prahova, în jurul orei 18.30, polițiștii au fost sesizați că pe strada Mocani din comuna Filipeștii de Pădure s-a produs un accident rutier. ”În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, din primele verificări reieșind faptul că un tânăr de 19 ani în timp ce conducea un autoturism ar fi acroșat un alt autoturism condus tot de un tânăr de 19 ani. În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a unui minor de 16 ani, persoană transportată pe caroseria unuia dintre cele două autoturisme. Minorul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0, 00 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul ambilor conducători auto. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier”, a informat IPJ Prahova.