Imagini din mijlocul naturii cu ursul prins în Ploiești și relocat la Tabla Buții, în comuna Cerașu

Imagini din mijlocul naturii cu ursul prins în Ploiești și relocat la Tabla Buții, în comuna Cerașu
”Primarul municipiului Ploiești informează cetățenii că, în urma activității de capturare a exemplarului de urs, desfășurată cu succes în această dimineață, acesta a fost relocat în zona localității prahovene Tabla Buții. Reamintim că, pe toată durata intervenției, ursul nu a avut de suferit, exemplarul fiind, deja, relocat, într-un mediu adecvat acestuia, în zona localității sus-amintite”, au transmis reprezentanții Primăriei Ploiești. Alături de informație, au fost publicate pe pagina de Facebook a municipalității și imagini cu ursul eliberat în natură, la Tabla Buții, comuna Cerașu.

Tipărire