Operațiunea URSUL, la Ploiești. Cum încearcă autoritățile să dea de urma sălbăticiunii care ar fi apărut din nou

Operațiunea URSUL, la Ploiești. Cum încearcă autoritățile să dea de urma sălbăticiunii care ar fi apărut din nou

Un urs care ar fi fost văzut, sâmbătă dimineață, în zona Vega de la marginea Ploieștiului, i-a pus din nou pe jar pe reprezentanții autorității locale, dar și pe cei ai Jandarmeriei, ai Poliției și ai ISU Prahova. Pentru că, după semnalele venite azi dimineață, se pare că se pregătește o adevărată operațiune pentru sâmbătă seară, astfel încât sălbăticiunea să fie prinsă...  Astfel, în această seară, începând cu ora 22:00, ”se vor constitui echipaje mixte care vor acționa pentru identificarea ursului. Din cadrul ISU Prahova vor fi alocate următoarele mijloace: o autospecială pentru intervenția la descarcerare și o ambulanță SMURD. În sprijinul echipajelor noastre au fost dislocate forțe din cadrul ISU Brașov. Aceștia vor acționa cu o dronă dotată cu cameră de termoviziune”, după cum a transmis ISU Prahova.


Tipărire