Cu siguranță, mulți dintre ploieștenii care au trecut vineri după-amiază prin centrul municipiului s-au întrebat ce spectacol are loc în zona Palatului Culturii! A fost cu adevărat spectaculoasă ceremonia de absolvire a Generației 75, rezultată la finalizarea studiilor la Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești, o festivitate care a lăsat să răsune în toată zona centrală a orașului imnul ”Gaudeamus igitur”.
Ce transmit reprezentanții UPG Ploiești în urma acestui eveniment: ”Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești a organizat Ceremonia de Absolvire a Generației #75 în fața Palatului Culturii, acolo unde s-au ținut primele cursuri la înființarea Institutului de Petrol-Gaze din Ploiești, azi cunoscută sub numele Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești. Esplanada Palatului Culturii a fost invadată la propriu, de absolvenți, profesori, părinți, rude și trecători pe care am reușit să-i integrăm în frumoasa noastră poveste, să le răscolim amintiri din studenție sau pur și simplu să-i motivăm să aleagă frumosul, educația și izbânda. (...) Magia vieții de student nu se poate descrie în cuvinte, noi am citit-o în privirile celor care ne-au aplaudat absolvenții de pe margine. Cei mai norocoși dintre noi, le-au auzit și comentariile și le-au vizualizat amintirile despre studenție. A fost magnific, a fost în fața dumneavoastră Generația #75, Generația Reper !”
