O bătrână de 90 de ani a fost găsită moartă de pompieri, în urma unui incendiu, la Mizil. Cauza izbucnirii flăcărilor - o lumânare

O bătrână de 90 de ani a fost găsită moartă de pompieri, în urma unui incendiu, la Mizil. Cauza izbucnirii flăcărilor - o lumânare
Image
Image

O bătrână în vârstă de 90 de ani a murit în urma unui incendiu a izbucnit sâmbătă după-amiază la o locuință particulară din orașul Mizil, pe strada Soldat Erou Enache Ilie. Pompierii au fost solicitați să intervină, iar la fața locului au ajuns echipaje ale Detașamentului Mizil, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta într-o cameră a locuinței, fiind localizat în scurt timp. Din nefericire, în interiorul casei a fost găsită o femeie în vârstă de 90 de ani, care nu prezenta semne vitale, fiind declarată decedată. Pompierii au acționat pentru stingerea incendiului, acesta fiind lichidat. Flăcările au afectat o suprafață de aproximativ 15 metri pătrați.

La finalizarea intervenției, cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind o lumânare lăsată nesupravegheată, a informat ISU Prahova.

Pentru prevenirea unor astfel de tragedii, pompierii reamintesc populației o serie de măsuri importante de siguranță:
-  Nu lăsați niciodată lumânările aprinse nesupravegheate! Stingeți-le întotdeauna când părăsiți încăperea sau înainte de a merge la culcare.

- Așezați lumânările pe suprafețe stabile, departe de perdele, mobilier, materiale textile sau alte obiecte care se pot aprinde ușor.
- Acordați o atenție deosebită persoanelor vârstnice sau celor care au nevoie de sprijin, asigurându-vă că acestea nu folosesc surse de foc deschis fără supraveghere.