Persoanele bănuite de falsificare de bancnote, la domiciliile cărora s-au făcut percheziții în ultima zi a lunii octombrie, au fost conduse la sediul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, iar după finalizarea audierilor, față de patru bărbați cu vârstele cuprinse între 17 și 43 de ani, dar și față de două femei cu vârstele de 27, respectiv 44 de ani, a fost dispusă măsura preventivă a reținerii pentru o perioadă de 24 de ore. Ieri, 1 noiembrie, aceștia au fost prezentați procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, pentru sesizarea instanței competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive. Astfel, Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Ploiești a admis propunerea procurorului și a emis pe numele celor două femei, dar și pe cel al bărbatului de 43 de ani, mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, iar față de tânărul de 17 ani a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Reamintim că polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești au documentat, începând cu luna iulie 2022, activitatea unui grupări infracționale formată din 13 persoane, care ar fi fost implicată în falsificarea de monedă, punerea în circulație de valori falsificate, falsificarea de valori străine, deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori și înșelăciune, care ar fi acționat pe teritoriul României. Din probatoriul administrat, a rezultat că o parte din membrii grupării s-ar fi ocupat de activitatea de contrafacere a bancnotelor, deținând în acest sens mai multe instrumente necesare realizării acestei activități. Ulterior, pachetele cu bani ar fi fost expediate prin intermediul unei societăți de coletărie către alți membri ai grupării, de pe teritoriul României, aceștia ocupându-se de punerea lor în circulație. În urma perchezițiilor domiciliare desfășurate pe 31 octombrie au fost descoperite și ridicate obiecte utilizate la contrafacerea bancnotelor, respectiv două imprimante, folii din plastic, coli de hârtie, tonere, sumele de 222.360 de euro contrafăcuți în bancnote de 10, 20, 50, 100, 200 și 500 de euro, 540 de USD în bancnote de 20 de USD, 1.650 de lei în bancnote de 50 și 100 de lei, 1.161.000 de forinți în bancnote de 10.000 și 20.000 de forinţi. De asemenea, au mai fost ridicate 16 telefoane mobile, înscrisuri cu valoare probatorie și o armă neletală deținută ilegal.