Peste o mie de bicicliști și trotinetiști, sancționați de polițiști pentru nerespectarea regulilor în trafic

Peste o mie de bicicliști și trotinetiști, sancționați de polițiști pentru nerespectarea regulilor în trafic

Ați văzut, desigur, în trafic, cel puțin o dată, câte două persoane pe o trotinetă electrică, deși acest lucru este strict interzis, din cauza riscului producerii unor accidente grave de circulație. Tocmai din cauza nerespectării regulilor în trafic, peste o mie de bicicliști și trotinetiști au fost sancționați de polițiști, în urma unei acțiuni derulate în 18 județe, printre care și Prahova, dar și în Capitală. 3.826  de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 696 au fost pentru abaterile săvârșite de conducătorii de biciclete, 408 pentru abaterile săvârșite de conducătorii de trotinete și 2.722 pentru alte abateri. 

Polițiștii vin cu recomandări pentru cei care fac parte din această categorie de participanți la trafic. Astfel, dacă un drum este prevăzut cu o pistă pentru biciclete, bicicletele și trotinetele electrice vor fi conduse numai pe pista respectivă. În lipsa acestei piste, circulația trotinetelor electrice este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulația vehiculelor este de 50 km/h. Pentru a conduce o bicicletă sau o trotinetă electrică pe drumurile publice, persoana care utilizează astfel de mijloace de deplasare trebuie să aibă vârsta de cel puțin 14 ani. Bicicletele, mopedele și trotinetele electrice care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente. Este interzisă circulația acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace și dispozitive în stare de funcționare. Casca de protecție este obligatorie pentru conducătorii de biciclete și trotinete electrice a căror vârstă este sub 16 ani, atunci când se deplasează pe partea carosabilă. Și, nu în ultimul rând, se interzice transportul pasagerilor pe trotinete electrice!


Tipărire