Doi arbori au căzut pe calea ferată între Brazi și Crivina. Circulația trenurilor, afectată

Doi arbori au căzut pe calea ferată între Brazi și Crivina. Circulația trenurilor, afectată
Image
Image

Circulația trenurilor între stațiile Brazi și Crivina este afectată vineri seară, după ce doi arbori au căzut în zona căii ferate, la kilometrul 49+300. Potrivit primelor informații, incidentul a dus la întreruperea alimentării cu energie electrică a liniei de contact pe firul II, începând cu ora 18:24. Pentru a evita blocarea traficului feroviar, trenurile tractate de locomotive electrice circulă în continuare pe firul I, unde arborii căzuți nu au afectat gabaritul de circulație.

O drezină pantograf a plecat din stația Ploiești Triaj la ora 18:36, pentru verificarea liniei de contact și remedierea defecțiunilor, în vederea restabilirii alimentării cu energie electrică pe firul II.

Intervenția este în desfășurare, informează CFR Infrastructură - București.

Foto arhivă