Sportivii Clubului Sportiv Komura Vălenii de Munte continuă să obțină rezultate remarcabile în competițiile de karate. Doi dintre reprezentanții clubului, Andrei Savu și Rareș Spânu, au urcat pe podiumul turneului internațional Bucharest Contact Open, desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute, în Capitală. Competiția a fost una puternică, reunind sportivi de la patru stiluri de karate: Shotokan, Shito Ryu, Goju Ryu și Wado Ryu. În acest context, cei doi reprezentanți ai clubului din Vălenii de Munte au reușit să se remarce prin evoluții foarte bune și să obțină medalii. Astfel, Andrei Savu a câștigat medalia de bronz la proba de Kumite Shobu Ippon, la categoria juniori -68 kg/-76 kg/+76 kg, iar, la rândul său, Rareș Spânu a avut o evoluție de excepție, reușind să cucerească două medalii de aur. Sportivul în vârstă de numai 9 ani a ocupat primul loc la probele Kumite U10, categoria -25 kg, și Makiwara.
Rezultatele obținute confirmă nivelul de pregătire al sportivilor de la CS Komura Vălenii de Munte și munca depusă de aceștia alături de sensei Nicolae Pătrașcu.
Performanțele de la Bucharest Contact Open adaugă, astfel, noi medalii în palmaresul clubului Komura Vălenii de Munte și reprezintă o nouă confirmare a rezultatelor obținute de tinerii karateka prahoveni.