Un copac imens, o plută aflată pe marginea drumului național DN1D, s-a prăbușit, luni, în jurul prânzului, pe carosabil. Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime sau cu pagube materiale, însă ridică un mare semnal de alarmă de care ar trebui să țină cont reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri București, care au în administrare acest sector de drum intens circulat.
Plutele de pe marginea DN1D sunt adevărate pericole. Din cauza stării precare a acestor arbori, combinată cu condițiile meteorologice, se poate ajunge la situații grave, care se pot solda nu numai cu avarierea autovehiculelor care circulă pe acest drum național, dar și cu răniți sau persoane decedate.
Sursa foto: Grup WhatsApp Info Trafic Prahova