Aproape 175 de apeluri pe zi, la ISU Prahova. Pompierii au salvat bunuri de peste 87 de milioane de lei în primele șase luni ale anului

Aproape 175 de apeluri pe zi, la ISU Prahova. Pompierii au salvat bunuri de peste 87 de milioane de lei în primele șase luni ale anului
Image
Image

Pompierii și echipajele SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Șerban Cantacuzino” Prahova au avut un ritm susținut de intervenții în prima jumătate a anului 2026. În perioada 1 ianuarie – 30 iunie, dispeceratul integrat al instituției a gestionat nu mai puțin de 31.253 de solicitări, ceea ce înseamnă o medie de 174 de apeluri în fiecare zi.

Din totalul solicitărilor au rezultat 9.505 intervenții, dintre care 7.419 au fost misiuni SMURD, iar 2.086 au vizat gestionarea situațiilor de urgență.

Incendiile au afectat în special gospodăriile din mediul rural

Statisticile arată că, în primul semestru al anului, pompierii au intervenit la 344 de incendii, cele mai multe produse la proprietăți individuale. Dintre acestea, 285 au izbucnit la locuințe și gospodării, iar mediul rural rămâne zona cea mai vulnerabilă, cu 218 incendii, comparativ cu 126 în mediul urban.

Pe lângă stingerea incendiilor, echipajele ISU au desfășurat 335 de misiuni pentru asigurarea măsurilor de protecție, 326 de intervenții pentru salvarea persoanelor aflate în dificultate, 184 de intervenții generate de fenomene meteorologice periculoase, 44 de misiuni la inundații și 50 de salvări de animale.

Bunuri de peste 87 de milioane de lei au fost salvate

Intervențiile rapide ale pompierilor au limitat semnificativ pagubele produse de incendii. Potrivit bilanțului ISU Prahova, au fost salvate bunuri estimate la peste 87,7 milioane de lei, în timp ce valoarea celor distruse se ridică la aproximativ 14,46 milioane de lei.

În urma incendiilor, șapte persoane au fost salvate, însă bilanțul include și șapte victime decedate și 21 de persoane rănite.

256 de hectare de vegetație uscată au ars

O problemă care continuă să creeze dificultăți este reprezentată de incendiile de vegetație uscată. În primele șase luni ale anului au fost înregistrate 86 de incendii, care au afectat aproximativ 256 de hectare de teren.

Cele mai multe au fost provocate de folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, fără respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor, fenomen înregistrat în special în luna martie. Reprezentanții ISU avertizează că astfel de practici pot pune în pericol locuințe, culturi agricole, păduri și chiar vieți omenești, iar cei care încalcă legea riscă sancțiuni contravenționale sau penale.

Peste 7.200 de persoane au primit ajutor medical prin SMURD

Componenta SMURD a reprezentat cea mai mare parte a activității operative. În primele șase luni ale anului, paramedicii au efectuat 7.419 intervenții, dintre care 6.810 pentru acordarea primului ajutor calificat și 193 de misiuni de descarcerare.

În total, au fost asistate 7.289 de persoane, dintre care 675 copii. Timpul mediu de răspuns al echipajelor a fost de 11,14 minute, iar durata medie a intervențiilor de 47,41 minute.

Cele mai frecvente solicitări au fost pentru persoane care au suferit căderi, urgențe medicale acute, accidente rutiere și cazuri în care pacienții erau inconștienți sau prezentau alterarea stării de conștiență.

Pe lângă intervențiile curente, pompierii prahoveni au participat și la misiuni complexe generate de fenomene meteo severe, inundații, operațiuni de căutare și salvare în mediul acvatic și montan, asanarea muniției rămase neexplodate, precum și la acțiuni desfășurate în sprijinul altor inspectorate pentru situații de urgență.