A treia dronă, doborâtă în trei zile deasupra teritoriului României. Nicușor Dan: „Este inadmisibil și intolerabil”

A treia dronă, doborâtă în trei zile deasupra teritoriului României. Nicușor Dan: „Este inadmisibil și intolerabil”
Image
Image

Un avion românesc a doborât, duminică dimineață, o nouă dronă care a pătruns în spațiul aerian național, fiind al treilea astfel de incident înregistrat în ultimele trei zile. Potrivit președintelui Nicușor Dan, aeronava fără pilot a fost interceptată și distrusă la ora 10:13 de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române, deasupra apelor teritoriale ale României, în zona Sulina–Chilia.

Șeful statului i-a felicitat pe piloții români și pe echipele de la sol pentru modul în care și-au îndeplinit misiunea.

„Îi felicit pe piloții români și pe echipele de la sol pentru profesionalismul, curajul și eficiența cu care își îndeplinesc misiunile. Prin acțiunea lor, contribuie la apărarea teritoriului național și la siguranța cetățenilor români”, a transmis președintele României.

În același mesaj, Nicușor Dan a precizat că, potrivit anchetei desfășurate de Parchetul General, drona doborâtă vineri dimineață este de tip Shahed, model utilizat de Federația Rusă în războiul de agresiune împotriva Ucrainei.

În ceea ce privește dronele doborâte sâmbătă și duminică, investigațiile sunt încă în desfășurare, iar rezultatele acestora vor sta la baza protestului diplomatic pe care România îl va formula față de Federația Rusă.

Președintele a condamnat ferm noile încălcări ale spațiului aerian românesc, subliniind că acestea reprezintă și încălcări ale spațiului aerian al NATO și al Uniunii Europene.

„Este inadmisibil și intolerabil ca Federația Rusă să continue încălcarea spațiului aerian al României, care este, în același timp, spațiu aerian al NATO și al Uniunii Europene. Astfel de acțiuni sunt inacceptabile și le tratăm cu toată seriozitatea, alături de aliații noștri”, a transmis șeful statului.