Sâmbătă seară, în jurul orei 19:00, polițiști din cadrul Poliției municipiului Ploiești s-au sesizat din oficiu cu privire la un eveniment privat (botez) organizat pe raza municipiului, la care au participat mai multe persoane. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat 20 de persoane și au aplicat sancţiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020. Totodată, administratorul localului a fost sancționat cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii nr.55/2020.
În urma intervenției polițiștilor, evenimentul a fost întrerupt, iar participanții au părăsit locația.
Polițiștii precizează că evenimentele (nunți, botezuri, mese festive) sunt interzise în această perioadă.
Petrecere de botez, spartă de polițiștii ploieșteni, sâmbătă seară
