În ultima perioadă, pe mai multe artere intens circulate din Ploiești pot fi observați tineri care circulă cu viteză pe trotinete electrice și execută diverse manevre periculoase printre mașini. Comportamentul acestora îi expune atât pe ei, cât și pe ceilalți participanți la trafic, la riscul producerii unor accidente grave, chiar și mortale.
Deși fenomenul este vizibil în mai multe zone ale orașului, până în prezent nu au fost observate măsuri concrete din partea instituțiilor abilitate pentru a descuraja astfel de comportamente și pentru a impune respectarea regulilor de circulație.
Utilizarea trotinetelor electrice pe drumurile publice este reglementată de legislația în vigoare, iar cei care aleg să folosească aceste vehicule trebuie să respecte o serie de obligații. Potrivit informațiilor publicate de avocatnet.ro, pentru a circula legal cu o trotinetă electrică pe drumurile publice, utilizatorul trebuie să aibă minimum 14 ani împliniți. În cazul persoanelor care nu au împlinit încă vârsta de 16 ani, purtarea căștii de protecție este obligatorie.
De asemenea, dacă există o pistă pentru biciclete, conducătorii de trotinete electrice sunt obligați să o utilizeze. În lipsa acesteia, circulația este permisă pe carosabil doar pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă este de 50 km/h. Totodată, deplasarea trebuie făcută pe partea dreaptă a drumului, cât mai aproape de bordură.
Legea prevede și o serie de interdicții clare. Astfel, este interzis transportul pasagerilor pe trotinetă, chiar dacă vehiculul permite fizic acest lucru. De asemenea, conducerea sub influența alcoolului sau a drogurilor este sancționată sever, iar polițiștii pot efectua testări pentru depistarea consumului de substanțe interzise.
Utilizatorii de trotinete electrice nu au voie să folosească telefonul mobil în timpul deplasării, cu excepția situațiilor în care utilizează un sistem hands-free. O altă regulă importantă vizează traversarea străzii: pe trecerile pentru pietoni, conducătorul trebuie să coboare de pe trotinetă și să o împingă pe lângă el.
Nerespectarea acestor prevederi poate atrage amenzi încadrate în clasele a II-a și a III-a de sancțiuni, ceea ce înseamnă între patru și opt puncte-amendă. În anumite situații, sancțiunile pot fi completate de amenda pentru lipsa asigurării RCA, acolo unde aceasta este obligatorie.
Trebuie amintit și faptul că, în urma modificărilor aduse Legii poliției locale în urmă cu trei ani, polițiștii locali au primit competența de a sancționa conducătorii de trotinete electrice care încalcă regulile de circulație, alături de polițiștii rutieri.
În contextul creșterii numărului de utilizatori de trotinete electrice și al incidentelor observate tot mai frecvent pe străzile municipiului, respectarea regulilor de circulație devine esențială pentru siguranța tuturor participanților la trafic.
Mai multe detalii aici: Reguli trotinete
Sursa imagini: Facebook/ INFO TRAFIC PRAHOVA