Trei minori, cercetați după ce au furat banii din cutia milei de la o biserică din Ploiești

Trei minori, cercetați după ce au furat banii din cutia milei de la o biserică din Ploiești
Image
Image

Trei minori au ajuns în atenția polițiștilor ploieșteni după ce ar fi vandalizat cutia milei amplasată la o biserică din municipiul Ploiești și ar fi sustras bani din interiorul acesteia.

Incidentul a avut loc în seara zilei, miercuri, 17 iunie, în jurul orei 21:20. Un echipaj al Poliției Locale Ploiești, din cadrul Serviciului Ordine Publică, aflat în patrulare pe strada Ana Ipătescu, a observat un grup format din șase minori care manifesta un comportament suspect. Potrivit reprezentanților instituției, la vederea polițiștilor locali, tinerii au devenit agitați, fapt care a determinat verificarea acestora.

În urma legitimării și a controlului corporal sumar, asupra unuia dintre minori a fost găsită suma de 68 de lei, compusă din bancnote de 1 leu și o bancnotă de 5 lei.

Extinzând verificările în zonă, polițiștii locali au descoperit că o cutie de donații amplasată la gardul Bisericii „Sfânta Ecaterina”, de pe strada Rudului, fusese vandalizată. De asemenea, existau indicii că gardul lăcașului de cult fusese escaladat, iar din interiorul cutiei au fost sustrași bani.

Pentru continuarea cercetărilor și stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs fapta, la fața locului au fost solicitați polițiștii din cadrul Secției nr. 3 de Poliție Ploiești.

În urma verificărilor, trei minori – doi în vârstă de 13 ani, din Ploiești, și unul de 15 ani, din comuna Bărcănești – au fost predați polițiștilor pentru continuarea cercetărilor și luarea măsurilor legale care se impun.

Ancheta este în desfășurare, urmând să fie stabilită cu exactitate implicarea fiecărei persoane în acest caz.