Femeie de 72 de ani, accidentată de un autoturism în timp ce traversa Bulevardul București din Ploiești

Femeie de 72 de ani, accidentată de un autoturism în timp ce traversa Bulevardul București din Ploiești
Image
Image

O femeie în vârstă de 72 de ani a fost rănită în urma unui accident rutier produs miercuri, 17 iunie, pe Bulevardul București din municipiul Ploiești.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Prahova, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Ploiești au fost sesizați în jurul orei 12:15, prin intermediul dispeceratului, cu privire la producerea unui accident de circulație în zonă.

Poliția Prahova transmite că, din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit că un bărbat de 59 de ani, care conducea un autoturism pe Bulevardul București, din direcția DN1 către centrul municipiului, ar fi surprins și accidentat o femeie de 72 de ani. Aceasta se afla în traversarea părții carosabile, în dreptul unei societăți comerciale. Martorii care au asistat la accident sunt revoltați de faptul că șoferul nu ar fi încetinit în apropierea trecerii pentru pietoni, locuitorii din zonă trăgând un nou semnal de alarmă privind măsurile care ar trebui luate de Primăria Ploiești pentru determinarea participanților la trafic să reducă viteza.

În plus, mulți dintre ploieștenii care locuiesc pe Bulevardul București se întreabă când vor fi date în folosință pasajele subterane, despre care se vorbește de mai multă vreme dar care încă nu au fost redeschise.

În urma impactului, pietonul a suferit vătămări corporale și a fost transportat la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor necesare și efectuarea unor investigații de specialitate.

Atât șoferul, cât și femeia accidentată au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească toate împrejurările producerii accidentului.

Sursa foto: Facebook/ Orasul Ploiesti