Dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul bărbatului înecat în lacul de acumulare de la Măneciu

Dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul bărbatului înecat în lacul de acumulare de la Măneciu
Image
Image

Poliția Prahova a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul bărbatului care s-a înecat în lacul de acumulare de la Măneciu. Potrivit IPJ Prahova, polițiștii din cadrul Secției nr. 11 Poliție Rurală Drajna au fost sesizați, duminică, în jurul orei 11:05, prin apel la 112, că o persoană s-ar fi înecat în lacul de acumulare al barajului Măneciu.

”La fața locului au fost direcționate, de urgență, echipaje medicale pentru acordarea primului ajutor, precum și polițiști, în vederea asigurării sprijinului necesar intervenției. Din primele verificări efectuate a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din comuna Izvoarele, ar fi intrat în lacul de acumulare al barajului Măneciu, în scop recreativ. La un moment dat, acesta ar fi fost observat de persoanele cu care se afla în zonă plutind la suprafața apei, în stare de inconștiență. Cadrele medicale sosite la fața locului au efectuat manevre de resuscitare, însă a fost constatat decesul bărbatului. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării autopsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului. Cercetările sunt continuate de către polițiști în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, a transmis IPJ Prahova.