Peste 100 de apeluri privind prezența urșilor în localități de pe Valea Prahovei, în doar două săptămâni. Jandarmii montani vin cu recomandări pentru turiști

Peste 100 de apeluri privind prezența urșilor în localități de pe Valea Prahovei, în doar două săptămâni. Jandarmii montani vin cu recomandări pentru turiști
Image
Image

Numărul sesizărilor privind prezența urșilor în zonele frecventate de oameni a crescut semnificativ în ultima perioadă în localitățile de pe Valea Prahovei. Potrivit Jandarmeriei Montane, de la începutul lunii iunie au fost înregistrate nu mai puțin de 103 apeluri care semnalau apariția urșilor în stațiunile din zonă.

În contextul acestei situații, Inspectoratul de Jandarmi Județean Prahova atrage atenția turiștilor și localnicilor să manifeste prudență și să respecte o serie de recomandări în cazul întâlnirii cu animalele sălbatice.

Jandarmii îi sfătuiesc pe cei care ajung în zona montană să nu încerce să hrănească urșii și nici să se apropie pentru a-i fotografia. În cazul unei întâlniri cu un animal sălbatic, oamenii trebuie să se retragă calm și treptat, păstrând permanent animalul în câmpul vizual.

De asemenea, dacă ursul urmărește persoana, autoritățile recomandă abandonarea treptată a unor obiecte sau bunuri pentru a-i distrage atenția și pentru a permite îndepărtarea în siguranță. Cei care dețin spray special împotriva urșilor sunt sfătuiți să îl utilizeze cu atenție, ținând cont de direcția vântului.

În situațiile în care există un pericol iminent, cetățenii trebuie să apeleze numărul unic de urgență 112 și să urmeze indicațiile operatorilor.

Este clar că hrănirea sau apropierea de urși poate pune în pericol atât oamenii, cât și animalele, contribuind la apariția unor comportamente care cresc riscul incidentelor în zonele turistice.