Starea în care se află treptele de acces ale Primăriei Ploiești, pe latura dinspre Galeriile Comerciale, ridică semne de întrebare cu privire la modul în care este întreținut chiar sediul administrației locale. Dale lipsă, plăci sparte și o zonă împrejmuită cu bandă de avertizare alb-roșie — aceasta este imaginea care îi întâmpină astăzi, 8 iunie, pe cei care trec prin fața instituției.
Aspectul degradat al accesului către Primărie contrastează puternic cu mesajele transmise de administrația locală privind ”ordinea” și ”aspectul” spațiului public. Mesajele despre ”Ploieștiul Viu”. Cu atât mai mult cu cât, în vara anului 2025, primarul Mihai Polițeanu critica public starea pavajului din fața unui important centru comercial din municipiu.
La acel moment, edilul amenința cu acțiuni în instanță împotriva Winmarkt Omnia și îi îndemna pe ploieșteni să evite cumpărăturile în respectivul magazin până la remedierea problemelor semnalate la pavajul din fața clădirii situate în centrul orașului.
În aceste condiții, starea treptelor de la sediul Primăriei ridică inevitabil o întrebare: vor fi aplicate aceleași standarde și în cazul proprietății administrate chiar de municipalitate?