Două incendii în blocuri din Ploiești, unul într-o bucătărie, altul la ghena de pe scară

Două incendii în blocuri din Ploiești, unul într-o bucătărie, altul la ghena de pe scară

Pompierii militari prahoveni au intervenit, vineri după-amiază, pentru stingerea a două incendii produse în municipiul Ploiești, ambele fără victime.

Primul incendiu a fost semnalat pe strada Crișan, într-un apartament situat la etajul al treilea al unui bloc de locuințe. La fața locului au fost mobilizate trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD. Flăcările s-au manifestat pe o suprafață de aproximativ 3 metri pătrați, la mobilierul din bucătărie. Pompierii au intervenit rapid, au lichidat incendiul și au acționat pentru evacuarea fumului din locuință. Proprietara apartamentului, o femeie în vârstă de 75 de ani, a suferit un atac de panică și a fost monitorizată la fața locului de echipajul SMURD, fără a necesita transportul la spital.

La scurt timp, un al doilea incendiu a fost semnalat la ghena unui bloc de pe strada Republicii. Două autospeciale de stingere au fost trimise la intervenție, incendiul fiind localizat rapid. Deși s-au înregistrat degajări de fum, nu a fost necesară evacuarea locatarilor, fumul fiind evacuat prin trapa de la nivelul acoperișului. Nici în acest caz nu au fost înregistrate victime.


Tipărire