Modificări majore în programul transportului public din Ploiești, începând cu 1 ianuarie 2026

Modificări majore în programul transportului public din Ploiești, începând cu 1 ianuarie 2026

Începând de astăzi, 1 ianuarie 2026, programul de transport public local din municipiul Ploiești va suferi modificări importante, după actualizarea anexei la contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport.

Schimbările vizează atât frecvența curselor, cât și traseele unor linii urbane, unele dintre acestea fiind scurtate, comasate sau chiar eliminate din program. Printre cele mai relevante modificări:

Traseul 1/21 va avea capătul la Armoniei, fără segmentul Centru – ASTRA/COMAT, dar va beneficia de mai multe curse zilnice. Linia 25 rapid, precum și traseele 42, 48, 52, 53, 54 și 106 vor fi retrase complet. Alte linii, precum 28, 36 și 44 barat, vor rula doar cu curse limitate în prima parte a zilei.

Pentru traseele 30, 35, 35 barat, 40, 44, 101, 102 și 202, frecvența va fi modificată în zilele lucrătoare, iar unele și în weekend. Linia 32/32s va fi scurtată până la Gara de Sud, însă va include de acum și trecerea pe la ASTRA/COMAT. Traseele periurbane 300, 301, 302, 304 și 303 pierd cursa de la prânz, dar pot fi suplinite prin combinarea altor rute, iar capătul liniei 303 va fi mutat la Spitalul Județean. În schimb, traseul 307 va beneficia de suplimentări în zilele lucrătoare, iar linia 402 va fi prelungită până la Complexul Comercial COCOȘ II (segment ce va purta denumirea 402b).

Municipalitatea recomandă călătorilor care foloseau traseele retrase sau reduse să consulte alternative prin combinarea rutelor disponibile. Programul actualizat poate fi verificat pe site-ul oficial al operatorului – www.ratph.ro.

Modificările sunt introduse cu scopul de a eficientiza transportul urban, însă presupun adaptări din partea celor care circulau frecvent pe liniile afectate.


Tipărire