Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Ploiești l-au depistat, astăzi, pe bărbatul de 47 de ani, din municipiul Ploiești, implicat într-un eveniment rutier produs ieri, pe strada Căliman. Acesta a fost condus la sediul poliției, unde a fost supus testării cu aparatul Etilometru și DrugTest. Rezultatul testării cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar rezultatul testării DrugTest a fost negativ, potrivit Poliției Prahova.
În acest context, bărbatul a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge pentru stabilirea exactă a alcoolemiei. În plus, conform aceleiași surse, acesta a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea dispozițiilor polițistului rutier, nepăstrarea distanței corespunzătoare față de vehiculul din față, comportament agresiv în trafic, nereducerea vitezei în zonele cu risc crescut și neprezentarea la unitatea de poliție în termen de 24 de ore de la implicarea într-un eveniment rutier.
Pentru aceste abateri, a fost aplicată o sancțiune în valoare de 5.265 lei, la care s-a adăugat o amendă de 1.000 de lei pentru lipsa asigurării obligatorii de răspundere civilă auto (RCA). În urma verificărilor, polițiștii au reținut certificatul de înmatriculare și au retras plăcuțele cu numărul de înmatriculare ale autoturismului, ca măsură complementară pentru lipsa asigurării RCA. Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.
Ieri, IPJ Prahova informa că bărbatul reprezenta un pericol iminent pentru siguranța traficului, iar polițiștii au făcut uz de armamentul din dotare, executând trei focuri de armă.