Celebra creatoare de conținut Andra Gogan, actriță și producătoare a filmului SIRENELE: SECRETUL MEDALIONULUI, vine astăzi la Cinema City din Shopping City Ploiești pentru o proiecție specială, urmată de o interacțiune cu publicul. Alături de ea vor fi regizorul Răzvan Gogan și celelalte două protagoniste: Daria Meluță și Maria Dinu.
Întâlnirea cu publicul va avea loc pe 8 mai, ora 20:30, la finalul filmului, în foaierul Cinema City din Shopping City Ploiești.
„Sunt foarte fericită să-i întâlnesc pe cei care vin la filmul nostru și de-abia aștept să aflu părerea lor. Mă bucur mult de această caravană alături de echipa mea de suflet și de toată energia bună pe care am investit-o în această experiență. Aștept cu nerăbdare să vă întâlnesc.", a declarat Andra Gogan, actrița și producătoarea SIRENELE: SECRETUL MEDALIONULUI.