Grindina a făcut ravagii, miercuri după-amiază, în localitățile de pe Valea Slănicului. La Vărbilău, grădinile și drumurile au fost acoperite de un strat consistent de gheață, provenită din grindina de mari dimensiuni care a căzut în zonă. Șoferii trebuie să circule cu prudență, pentru că grindina s-a depus și pe drumul județean care străbate localitatea. Locuitorii din zonă pun acum problema eficienței sistemului antigrindină, care ar fi putut să acționeze în astfel de momente. Potrivit primarului localității, Mihai Cărbunaru, după o rupere de nori, în comună s-au produs și inundații din cauza precipitațiilor abundente. Și deasupra Ploieștiului au început să apară nori negri, la ora 14:20, fiind posibil ca și în zonă să apară fenomene meteo precum grindina. (sursa foto. Grup Info Trafic Prahova)
Grindina a făcut ravagii pe Valea Slănicului. La Vărbilău, strat de gheață de câțiva centimetri
