Astăzi, la sediul Consiliului Județean Prahova a avut loc o nouă ședință a AGA ADI Apă, prezidată de vicepreședintele CJ, Daniel Soare, în care au fost revocați membrii CA ai Hidro Prahova, ca urmare a demisiei acestora. De asemenea, s-a luat act și de demisia directorului general provizoriu, Marian Iorga. În cadrul întrunirii, au fost desemnați noii membri ai Consiliului de Administrație, la propunerea AGA ADI Prahova, pe o perioadă de 5 luni, până la 24 iulie 2025. Astfel, noii membri provizorii ai Consiliului de Administrație de la Hidro Prahova sunt Elvira Barbu, Ionuț Dumitrescu, Mihai Adrian Slăvescu, Marian Rotariu, Geanina Mihaela Gheoca, noul CA urmând să desemneze noul director general al Hidro Prahova. În cadrul ședinței a fost aprobat și draftul de contract pentru viitorul contract de mandat ce va fi semnat cu noua conducere a Hidro Prahova.
Virgiliu Nanu, președintele CJ Prahova: ”Această schimbare nu este doar o formalitate, ci un angajament ferm pentru redresarea și eficientizarea companiei. Scopul nostru este clar: să restabilim normalitatea și să oferim prahovenilor servicii de apă și canalizare la standarde europene. Noii administratori sunt profesioniști cu studii juridice, tehnice și economice, cu o vastă experiență atât în domeniul lor de activitate, cât și în administrarea unei societăți de o asemenea importanță. Aceasta este doar prima etapă a unui proces amplu de reformă, menit să rezolve problemele acumulate de-a lungul timpului. Știm că soluțiile nu apar peste noapte, dar cu o echipă competentă și determinată, ne asigurăm că fiecare decizie luată ne apropie de obiectivul final: servicii de calitate pentru toți prahovenii. Oamenii au nevoie de acțiuni concrete, nu doar de promisiuni. De aceea, ne asumăm această responsabilitate cu seriozitate și determinare, pentru ca HIDRO PRAHOVA să funcționeze corect, eficient și în interesul cetățenilor”.
