Prefectul Prahovei, Emil Drăgănescu, participă la ședința Consiliului Local Ploiești, în care prezintă concluziile privind criza gunoaielor din municipiul reședință de județ, ca urmare a cererii Comitetului Local pentru Situații de Urgență Ploiești de declarare a stării de alertă. Practic, prefectul transmite că nu își dă acordul pentru declararea stării de alertă, ca urmare a analizei efectuate. De altfel, într-un comunicat de presă al Instituției Prefectului, se arată că ”ținând seama de faptul că instituțiile cu atribuții în domeniu apreciază în unanimitate că nu au fost respectate prevederile legale în materie, precum și operatorii privați implicați nu recunosc dreptul de tratare/depozitare al deșeurilor colectate de S.C. BRANTNER ECOLOGICE - S.C. ROECO S.R.L. de pe raza Municipiului Ploiești, Prefectul județului Prahova NU ÎȘI DĂ ACORDUL pentru declararea Stării de Alertă la nivelul Municipiului Ploiești”.
Textul integral al comunicatului:
COMUNICAT DE PRESĂ
Privind punctul de vedere al Instituției Prefectului județul Prahova la solicitarea Comitetului Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Ploiești cu privire la declararea stării de alertă
Ca urmare a adresei nr.802/21.02.2025, înregistrată în cadrul Instituției Prefectului județul Prahova sub nr.2925/21.02.2025, prin care se solicită acordul Prefectului județului Prahova pentru declararea Stării de alertă pe teritoriul municipiului Ploiești, informăm opinia publică de faptul că Prefectul județului Prahova nu își dă acordul pentru declararea Stării de Alertă la nivelul Municipiului Ploiești, motivat de următoarele aspecte:
Potrivit O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul național de Management al Situațiilor de Urgență, art. 44 : ” La declararea stării de alertă şi pe durata acesteia comitetele pentru situaţii de urgenţă HOTĂRĂSC APLICAREA, ÎN CONDIŢIILE LEGII, a uneia sau mai multor măsuri pentru creşterea capacităţii de răspuns, pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor şi pentru diminuarea impactului tipului de risc”.
În urma analizei făcute la nivelul Instituției Prefectului județul Prahova în cuprinsul Hotărârii nr. 1 /21.02.2025 adoptată de CLSU Ploiești, au fost identificate măsuri care contravin prevederilor legale în materie.
Pentru fundamentarea analizei efectuate, Prefectul județului Prahova a solicitat puncte de vedere de la instituțiile abilitate/cu atribuții de control în domeniul salubrității, acestea s-au pronunțat după cum urmează:
Referitor la art. 12 din Statutul ADI Deseuri Prahova, ANRSC menționează că nu a fost informată dacă Mun. Ploiești a solicitat înainte de ieșirea din Asociație, retragerea unilaterală din cele trei contracte încheiate de ADI, colectare, sortare și tratare și depozitare, încheiate și în baza mandatului acordat de către Primăria Mun. Ploiești, unul dintre contracte fiind valabil pânî în anul 2027.
A.N.R.S.C. nu a fost informată, până la acest moment, cu privire la existența unei hotărâri AGA a Asociației de ieșire/excludere a Municipiului Ploiești din ADI, sau a unui acord scris al entității finanțatoare, asupra calității de membru asociat a Municipiului Ploiești, se poate pronunța doar Asociația ”Parteneriatul pentru Managementul Deșeurilor Prahova” .
De asemenea Statutul A.D.I. ”Parteneriatul pentru Managementul Deșeurilor Prahova” la art. 12 sunt menționate condițiile de încetare a calității de asociat în cazul retragerii sau excluderii din asociație, iar A.G.A. a Asociației trebuie să analizeze consecințele retragerii U.A.T. -ului și modificările ce se impun la contractul de delegare în special cu privire la investițiile realizate.
U.A.T. -ul care iese din ADI va trebui să despăgubească toți membrii ADI, cel puțin pentru creșterea tarifului de operare a infrastructurii (cantitățile de deșeuri care vor intra în instalațiile SMID fiind mai mici, costul de operare crește).
FOARTE IMPORTANT ESTE FAPTUL CĂ ODATĂ CU IEȘIREA MUN. PLOIEȘTI DIN ADI DEȘEURI PRAHOVA, ACESTA NU VA MAI PUTEA UTILIZA NICI INSTALAȚIILE DE TRATARE DIN CADRUL SMID, RESPECTIV STAȚIILE DE SORTARE, STAȚIA DE COMPOSTARE, INSTALAȚIA DE TRATARE MECANO-BIOLOGICĂ ȘI DEPOZITUL DE DEȘEURI, ceea ce poate aduce consecințe semnificative în special în cecea ce privește sistemul de gestionare al deșeurilor, iar tratarea și depozitarea deșeurilor în alte instalații decât cele incluse în SMID contravine Planului Județean de Gestionarea a Deșeurilor Prahova.
A.P.M. Prahova a emis pentru activitatea de salubrizare aferentă zonei 2 Boldești Scăeni- 6 Valea Doftanei zona din care face parte si Mun. Ploiești, Autorizația de mediu nr. PH-63/15.04.2021, revizuită în 03.12.2024, transferată cu decizia de transfer nr. 9/1669/13.02.2025 valabilă până la data de 15.04.2025, în baza actului adițional nr. 1/10.02.2025 la contractul nr. 1792/13.09.2016.
Prin adresa nr. 2932/25.02.2025 A.P.M. Prahova a emis punct de vedere privind revizuirea autorizației de mediu a S.C. RANTNER ECOLOGICE - S.C. ROECO S.R.L. , din documentația depusă de societatea menționată mai sus, reiese că aceasta are încheiate acorduri cu ROM WEST SOLUTIONS S.A. - și RESPAN ENERGY S.R.L., (societăți ce se află în afara județului Prahova, respectiv com. Dragomirești Vale jud. Ilfov și com. Oarja jud. Argeș) ce nu reprezintă contracte ferme. De asemenea, NU SE RESPECTĂ FLUXUL DEȘEURILOR MUNICIPALE PREVĂZUT ÎN PLANULUI JUDEȚEAN DE GESTIONAREA A DEȘEURILOR PRAHOVA ȘI SMID PRAHOVA. Orice modificare în fluxul deșeurilor municipale și asimilabile din jud Prahova se poate face doar cu acordul Consiliului Județean Prahova prin actualizarea/revizuirea documentelor menționate anterior. Mai mult, conform prevederile art. 2 alin. (8) și (9) din Legea nr. 101/2006 legea serviciului de salubrizare a localităților : ”Înainte de atribuirea activităţii de colectare separată şi transport separat al deşeurilor municipale, unităţile administrativ-teritoriale sau, după caz, sectoarele municipiului Bucureşti sunt obligate să atribuie, individual sau în asociere, activităţile de transfer, sortare, tratare anaerobă/aerobă şi/sau de eliminare prin depozitare...” și ”ESTE INTERZISĂ PRESTAREA DE CĂTRE OPERATORI A ACTIVITĂŢILOR DE TRANSFER, SORTARE, TRATARE ŞI/SAU DE ELIMINARE, PRIN DEPOZITARE, A DEŞEURILOR MUNICIPALE FĂRĂ CONTRACT DE DELEGARE ÎNCHEIAT CU UNITATEA ADMINISTRATIV-TERITORIALĂ/SECTORUL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI DE PE RAZA CĂREIA/CĂRUIA PROVIN DEŞEURILE.
TOTODATĂ, CONCLUZIONÂND INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚUL PRAHOVA OPINEAZĂ CĂ DECLARAREA STĂRII DE ALERTĂ ESTE O MĂSURĂ CARE SE POATE APLICA ATUNCI CÂND EXISTĂ UN BLOCAJ CARE NU ȚINE DE ACȚIUNEA SAU INACȚIUNEA EMITENTULUI, DE DORINȚA SA, CI ȚINE DE IMPOSIBILITATEA REALĂ DE A OFERI UN SERVICIU DE UTILITATE PUBLICĂ.
DECLARAREA STĂRII DE ALERTĂ NU TREBUIE ÎN NICIUN CAZ SĂ FAVORIZEZE OPERATORI CARE NU DEȚIN AUTORIZAȚIILE PREVĂZUTE DE LEGE ȘI NICI SĂ OBLIGE OPERATORI PRIVAȚI SĂ PRESTEZE ACTIVITĂȚI ÎN AFARA UNOR CONTRACTE, CU ÎNCĂLCAREA LEGISLAȚIEI ÎN MATERIE.
Față de toate cele de mai sus, ținând seama de faptul că instituțiile cu atribuții în domeniu apreciază în unanimitate că nu au fost respectate prevederile legale în materie, precum și operatorii privați implicați nu recunosc dreptul de tratare/depozitare al deșeurilor colectate de S.C. BRANTNER ECOLOGICE - S.C. ROECO S.R.L. de pe raza Municipiului Ploiești, Prefectul județului Prahova NU ÎȘI DĂ ACORDUL pentru declararea Stării de Alertă la nivelul Municipiului Ploiești
Instituția Prefectului Județul Prahova
25 FEBRUARIE 2025