Update/ Accident pe Bulevardul Independenței din Ploiești

Update/ Accident pe Bulevardul Independenței din Ploiești

Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme a avut loc, vineri dimineață, în municipiul Ploiești, la intersecția Bulevardul Independenței cu strada Golești.

"La locul evenimentului, au fost mobilizate o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD și ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă (cu medic). Este vorba despre o coliziune între două autoturisme (dintre care unul parcat), precum și cei doi ocupanți ai autoturismului aflat în mișcare. Acesta s-a răsturnat, rezultând rănirea celor doi ocupanți. Aceștia prezintă multiple traumatisme, însă se afla în stare de conștiență. Li se acordă îngrijiri medicale la fața locului", informează ISU Prahova.

Update: În urma coliziunii a fost rănit și un pieton. A primit îngrijiri medicale la fața locului și este transportat la UPU Ploiești. De asemenea, unul dintre ocupanții autoturismului răsturnat este transportat la spital. Celălalt ocupant a refuzat transportul la o unitate spitalicească, precizează aceeași sursă.

IPJ Prahova, despre accident: https://prahovainfo.ro/actualitate/10517-ipj-prahova-cum-s-a-produs-accidentul-de-pe-bulevardul-castanilor.html

Ulterior, au fost furnizate noi date despre persoana care se afla la volan în momentul accidentului: https://prahovainfo.ro/actualitate/10524-%C8%99oferi%C8%9Ba-care-s-a-r%C4%83sturnat-cu-ma%C8%99ina,-vineri-diminea%C8%9B%C4%83,-pe-bd-independen%C8%9Bei-era-beat%C4%83-%C8%99i-nu-avea-permis.html 


Tipărire