Violența în instituțiile de învățământ, mai nou cunoscută drept ”bullying”, este o realitate. De la agresiuni verbale, la agresiuni fizice, între elevi sau chiar de la elevi la profesori sau, uneori, chiar de la părinți la profesori, totul se petrece, deseori, din cauza lipsei de reacție a instituțiilor care ar trebui să ia măsuri imediate, pentru stârpirea unui asemenea fenomen, tot mai întâlnit în școlile din România. Astăzi, la nivelul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, a fost marcată Ziua Internațională Împotriva Violenței în Școli, prin organizarea festivității de premiere a elevilor câștigători ai concursului de creație virtuală ”Vocea ta e soluția”.
IPJ Prahova: Această activitate face parte din Campania națională pentru creșterea gradului de conștientizare în ceea ce privește necesitatea asigurării unui climat optim de siguranță în mediul școlar- ,,Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția!” și are ca scop clar să ne reamintească tuturor că școala trebuie să fie un loc sigur și plin de respect, unde fiecare elev să poată învăța, să crească și să fie el însuși, fără teama de a fi agresat sau judecat. Elevii din gimnaziu și liceu au fost provocați să își folosească imaginația, creativitatea și experiența personală și să creeze un videoclip scurt care să conțină mesaje de prevenire a violenței sau a consumului de substanțe psihoactive, în cadrul unui concurs organizat de Biroul Siguranța Școlară din cadrul Inspectoratului. Din cei peste 300 de elevi înscriși în concurs, 31 de câștigători, respectiv 6 echipe au fost premiate azi cu sprijinul și participarea Compartimentului de Analiză și Prevenirea Criminalității, Corpului Național al Polițiștilor Prahova, Inspectoratul Școlar Județean Prahova, CEPECA Ploiești, ANITP Ploiești și Ploiești Shopping City.
Locul I- Echipele din cadrul Liceului ”Anghel Saligny” Ploiești și Colegiul Național I.L. Caragiale Ploiești
Locul II- Școala Gimnazială ”Sf. Vasile ”Ploiești și Colegiul ”Spiru Haret ” Ploiești
Locul III- Școala Gimnazială Drajna și Colegiul Național ”Nichita Stănescu” Ploiești.
Mesajul transmis de câștigători, prin creațiile acestora, vine să ne provoace pe toți să nu rămânem spectatori. Tăcerea în fața unei nedreptăți este ca și cum am accepta ca aceasta să continue, așa că: ”Vocea ta este soluția!”.