Vântul puternic a făcut imposibil, duminică, accesul pe pârtiile de altitudine din Sinaia!

Vântul puternic a făcut imposibil, duminică, accesul pe pârtiile de altitudine din Sinaia!
Sâmbătă, 14 decembrie, a fost aglomerație mare la Gondola Sinaia, dar și pe pârtiile de mare altitudine, care au fost luate cu asalt de iubitorii sporturilor de iarnă. Nu același lucru se poate spune și despre ziua de duminică, pentru că astăzi, vântul puternic a făcut imposibil accesul schiorilor la Cota 2000. Mulți dintre cei sosiți la Cota 1400, pentru a urca spre domeniul schiabil, au rămas cantonați la stația gondolei și telescaunului expres. Pe de altă parte, însă, reprezentanții societății care se ocupă de domeniul schiabil sinăian atrag atenția asupra purtării obligatorii a echipamentului specific sporturilor de iarnă, după ce, sâmbătă, un turist a suferit un traumatism cranio-cerebral grav. ”Ieri a fost o zi bună, dar grea. Și, dacă vorbim despre ieri, nu putem trece cu vederea ce s-a întâmplat în Valea Dorului unde o persoana accidentată a avut nevoie de intervenția unui elicopter SMURD. Traumatism cranio-cerebral, cu pierdere de cunoștință, stabilă totuși la decolare. Oameni buni, CASCA este obligatorie. Vă rugăm mult, purtați CASCĂ! Face diferența între viață și moarte, între apres-ski și terapie intensivă. Nu mai spunem că purtarea căștii este obligatorie pe pârtiile din Sinaia, obligativitate semnalizată ca atare!”, atrag atenția responsabilii locali.
 
* Prognoze neprielnice pentru zilele următoare
 
”În altă ordine de idei: prognoze. Din care vedem cum muntele vrea câteva zile libere. Și cine suntem noi să ne opunem? Apropos de asta, merge o vorbă pe muntele ăsta: mai bine 1000 de oameni supărați pe noi, dar în siguranță jos, decât 10 fericiți, dar în pericol, sus. Așa să rămână. Pe scurt: până miercuri dimineață prognozele indică valori ridicate ale vântului, mult peste limita superioară de funcționare în siguranță a instalațiilor de altitudine. Mai departe, pentru că tot apare întrebarea referitoare la programul de Sărbători, el va fi unul normal, zilnic între 8 și 17, cu excepție în zilele de 25.12 și 1.01 când instalațiile vor porni la ora 10.00. Dacă și în măsura în care condițiile meteo permit”, mai transmite aceeași sursă.

Tipărire