Doi tineri, răniți într-un accident produs în Vălenii de Munte, noaptea trecută

Doi tineri, răniți într-un accident produs în Vălenii de Munte, noaptea trecută

Doi tineri au fost răniți într-un accident produs în Vălenii de Munte, noaptea trecută, în jurul orei 01:00. Potrivit ISU Prahova, evenimentul rutier a avut loc pe strada Ștefan cel Mare din localitate, la fața locului intervenind pompierii Detașamentului Vălenii de Munte cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD și ai Detașamentului 1 Ploiești cu o autospecială pentru descarcerare și, în sprijin, o ambulanță SAJ Prahova. Cei doi tineri în vârstă de 20 și, respectiv, 21 de ani, au rămas încarcerați în autoturism, însă în stare de conștiență. Ambii, cu multiple traumatisme, au fost scoși dintre fiarele mașinii de către pompieri, fiind preluați de echipajele Ambulanței și SMURD sosite la fața locului și transportați la spital.


Tipărire