Primarul comunei Podenii Noi, pus sub control judiciar. Edilul și fratele său sunt cercetați într-un dosar de ucidere din culpă

Primarul comunei Podenii Noi, pus sub control judiciar. Edilul și fratele său sunt cercetați într-un dosar de ucidere din culpă

Primarul comunei Podenii Noi, Mihai Alionte, și fratele acestuia, ambii cercetați într-un dosar penal de ucidere din culpă și încălcarea reglementărilor prevăzute de Legea Apelor, au fost puși sub control judiciar, după ce le-a expirat măsura reținerii. Este vorba despre cazul privind decesul unui adolescent în vârstă de 16 ani, din Iordăcheanu, care s-a înecat, la începutul lunii iunie a acestui an, într-o groapă plină cu apă formată în urma excavării ilegale pe râul Cricovul Sărat. În acest dosar, s-au făcut percheziții atât în Iordăcheanu, cât și în Podenii Noi.


Tipărire