Razie de amploare în Ploiești! Polițiștii fac și opt percheziții la suspecți de tâlhărie și furt calificat

Razie de amploare în Ploiești! Polițiștii fac și opt percheziții la suspecți de tâlhărie și furt calificat

Peste 50 de polițiști prahoveni desfășoară, miercuri dimineață, o razie de amploare în municipiul Ploiești, pentru combaterea faptelor cu violență din mediul stradal, organizată de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești și cei din cadrul Biroului de Combatere a Infracțiunilor Contra Persoanei și Patrimoniului, urmând să fie puse în executare și opt mandate de percheziție domiciliară.

”Polițiști de la investigații criminale alături de cei de la ordine publică și rutieră, sprijiniți de jandarmii Grupării de Jandarmi Mobilă Matei Basarab Ploiești, acționează pentru combaterea faptelor cu violență din mediul stradal și pentru creșterea siguranței rutiere prin acționarea cu filtre rutiere. De asemenea, se efectuează 8 percheziții domiciliare în mai multe cauze penale în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie calificată în formă continuată, furt calificat, furt calificat în formă continuată și conducere fără permis de conducere. Din cercetări, a reieșit faptul că în perioada septembrie-noiembrie a.c. persoanele bănuite de comiterea faptelor ar fi încercat să sustragă și ar fi și sustras sume de bani și bunuri din multe societăți comerciale și unor persoane aflate în municipiul Ploiești. Valoarea totală a prejudiciului creat a fost de aproximativ 7.000 lei. Totodată, la data de 20.11.2024 una dintre persoanele bănuite de comiterea faptelor ar fi condus un autoturism pe raza comunei Bărcănești fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Șase persoane vor fi conduse la sediul unității de poliție în vederea audierii”, a informat IPJ Prahova.


Tipărire