Un autoturism cu număr de București s-a făcut praf, marți seară, după coliziunea cu un copac și un stâlp, pe Bulevardul Castanilor din Ploiești! Potrivit primelor informații, furnizate de ISU Prahova, la fața locului acționează pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor, descarcerarea și acordarea asistenței medicale de urgenţă pompierii Detașamentului 1 Ploiești cu o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare și un echipaj SMURD, iar în sprijin se deplasează ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă și autospeciala pentru descarcerare din cadrul Detașamentului 2 Ploiești. ”Din informațiile primite până în acest moment, în evenimentul rutier este implicat un singur autoturism care a intrat în coliziune cu un copac, la bordul acestuia aflându-se două persoane, ambele încarcerate și în stare de inconștiență. Colegii noștri acționează în aceste momente pentru extragerea victimelor”, informează ISU Prahova.
Update: Ambele victime au fost extrase și preluate de către echipajele cu medic aflate la fața locului. Li se efectuează manevre de resuscitare, sunt în stare de inconștiență, precizează ISU Prahova. Potrivit Poliției Prahova, la volanul autoturismului se afla un tânăr de 27 de ani care ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu stâlpul de electricitate. Traficul rutier este dirijat de către polițiștii rutieri. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul rutier și pentru luarea măsurilor legale care se impun.
Update2: Din păcate, ambii tineri implicați în coliziunea produsă marți seară pe Bulevardul Castanilor din Ploiești au decedat, anunță IPJ Prahova. Atât șoferul autoturismului care a intrat cu viteză într-un stâlp de electricitate de pe marginea bulevardului, un tânăr de numai 27 de ani, cât și un pasager de 26 de ani și-au găsit sfârșitul în mod tragic, în impactul deosebit de violent. (foto grup INFO Trafic Prahova)
