Alcoolul, drogurile, jocurile de noroc sau social-media te subjugă? Pe 20 iulie, poți începe drumul spre libertate, la mănăstirea Turnu

Alcoolul, drogurile, jocurile de noroc sau social-media te subjugă? Pe 20 iulie, poți începe drumul spre libertate, la mănăstirea Turnu

Dependența de alcool, de droguri, de tutun, chiar și alte obiceiuri care ne subjugă și ne schimbă în mod negativ viețile - jocurile de noroc, rețelele de socializare, mâncarea sau munca excesivă - pot deveni probleme majore pe termen lung. Este dificil ca persoanele care au asemenea adicții să renunțe fără a avea sprijin din partea celor din jur sau a grupurilor de susținere pentru parcurgerea drumului spre adevărata libertate personală. Pe 20 iulie, la Școala de la Turnu (mănăstirea de lângă Ploiești), începând cu ora 17:30, este organizat un atelier special dedicat luptei împotriva adicțiilor. ”În cadrul celui de-al patrulea atelier din programul nostru, îl vom avea ca invitat pe Alex Manole – multiplu campion la culturism și atletism, antrenor personal și mentor într-un centru de reabilitare pentru persoane dependente de alcool. Alex nu este doar un campion în sport, ci și un învingător al propriilor sale adicții. El va împărtăși povestea sa inspiratoare de la dependent la om liber, oferindu-ți instrumentele și motivația necesară pentru a face schimbări reale în viața ta. Nu rata șansa de a învăța direct de la cineva care a transformat lupta cu adicția într-o victorie personală. Participarea la acest atelier îți poate oferi inspirația și resursele necesare pentru a găsi drumul spre demnitate și echilibru”, anunță organizatorii. 
”Scapă de adicții!” - Sâmbătă, 20 iulie, de la ora 17:30, Mănăstirea Turnu, Prahova. Accesul este gratuit, dar locurile sunt limitate. Rezervă-ți locul la (0730) 778 129. 


Tipărire