Timp liber/ Cu caiacul sub clar de lună, pe ”lacul de smarald” din Prahova

Timp liber/ Cu caiacul sub clar de lună, pe ”lacul de smarald” din Prahova
Iubitorii de natură și de aventură vor petrece, în acest weekend, pe 6 și 7 iulie, două zile de neuitat, în zona comunei Valea Doftanei, mai precis pe lacul Paltinu, cunoscut drept ”lacul de smarald”, pentru culoarea sa magnifică. Plimbări cu caiacele, un eveniment organizat de OCTEUS, câteva ore de vâslit pe lacul de munte, o experiență cu atât mai interesantă cu cât se va desfășura parțial și după căderea serii. ”"𝗟𝗶𝗴𝗵𝘁 𝘁𝗵𝗲 𝗻𝗶𝗴𝗵𝘁" este un concept care aduce culoare, lumină și voie bună în noapte. Vom avea o experiență inedită admirând bolta înstelată din caiacele luminate. Continuăm apoi, cu cântece la chitară lângă foc, mâncare la ceaun și multă veselie. Sâmbătă ne întâlnim pe marginea lacului, împachetăm cele necesare în caiace și pornim într-o tură ușoară. Parcurgem 10 km pe apa limpede a lacului, într-un decor desprins parcă din povești, înconjurați de munți și de păduri. Nu ne grăbim, pentru că avem tot timpul să ajungem înapoi și în plus “noi iubim să călătorim!” După ce ne întoarcem punem plăcile de stand up paddle la treabă și ne relaxăm pe apă. Spre seară, ne decorăm caiacele cu lumini care mai de care mai colorate. Ne pregătim lanternele și frontalele pentru că urmează “Light the night!”. O dată cu lăsarea amurgului ieșim pe apă să admirăm cerul înstelat din caiace. Nu zăbovim prea mult pentru că ne așteaptă programul artistic cu cântece la chitară, povești și voie bună lângă foc. Duminică dimineață luăm micul dejun în natură și bem cafeaua pe marginea lacului. Suntem gata de plecare. Da, plecăm, dar tot pe apă, în caiace. Explorăm cealaltă parte a lacului, tot printre munti și păduri. Vom pluti în caiacele colorate câteva ore, într-o tură de aproximativ 10 km”, spune Octavian, organizatorul evenimentului.

Tipărire