92 de ani de la inaugurarea Crucii Eroilor de pe Caraiman, la 14 septembrie 1928

92 de ani de la inaugurarea Crucii Eroilor de pe Caraiman, la 14 septembrie 1928
În urmă cu 92 ani, la 14 septembrie 1928, a fost inaugurată „Crucea Eroilor" de pe Vârful Caraiman (Munții Bucegi), monument închinat eroilor neamului căzuți în timpul Primului Război Mondial și construit între anii 1926-1928, din inițiativa reginei Maria.
Denumită popular Crucea de pe Caraiman, aceasta are forma unei cruci latine, având o înălțime de 39,3 metri. Se află la altitudinea de 2291 m, pentru a cinsti memoria celor 30.000 de militari români căzuți în luptele de pe Valea Prahovei, în Primul Război Mondial. Alte denumiri sub care este întâlnit monumentul sunt: Crucea Eroilor Neamului, Monumentul Eroilor de pe Caraiman. Ca urmare a demersurilor pe care Alexandru Dan Bartoc le-a făcut în anul 2013, acest monument a fost desemnat de către Guinness World Records ca fiind cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan.
Conform unei legende, monumentul de pe Caraiman a fost realizat datorită unui vis pe care l-ar fi avut Regina Maria, în care a văzut Munții Bucegi „stropiți cu sângele eroilor”. În urma acestui vis, ar fi decis edificarea monumentului de pe Caraiman. Legenda a circulat și în perioada comunistă.
Se spune că inițiativa nu a fost doar a Reginei Maria, ci și a comunității locale din Bușteni, care a ajutat cum s-a putut la vremea respectivă la ridicarea monumentului, inclusiv prin transportarea cu care trase de boi a materialelor de construcție necesare.
„Ridicatu-s-a acest monument întru slava şi memoria eroilor prahoveni căzuţi în Primul Război Mondial 1916-1918 pentru apărarea patriei – construit între anii 1926-1928" (înscrisul de pe piatra comemorativă)
Sursa: iubescPrahova®