Un pescar a prins, pe râul Olt, mai mulți carași care prezentau niște umflături ciudate pe cap. Mesajul bărbatului, postat pe grupul de Facebook Fauna României - Conservare prin Educație - a stârnit o serie de opinii privind cauza apariției diformității respective la peștii din râul Olt. În timp ce unii dintre internauți au pus umflăturile peștilor pe seama unor posibile poluări ale apei curgătoare, alții au susținut că ar fi vorba despre o bacterie care produce astfel de pungi cu materie asemănătoare grăsimii. Și unii, și ceilalți au fost însă de acord că peștii care au asemenea umflături nu trebuie consumați și nici aruncați înapoi în apa din care au fost pescuiți.
Sursa foto: Facebook/Fauna României - Conservare prin Educație