Grindina căzută în această după-amiază pe Platoul Bucegilor arată încă o dată cât de importantă este pregatirea unei drumeții montane. Schimbarea bruscă a condițiilor atmosferice care poate interveni în munți și imaginile transmise de Salvamont Bușteni demonstrează că pe munte nu se poate merge neechipat corespunzător.
Ieri, de exemplu, pe Platoul Bucegi se aflau zeci de persoane încălțate cu sandale și chiar cu... șlapi! Dacă aceste persoane ar fi fost surprinse de grindină, în această după-amiază, la cine credeți că ar fi sunat după ajutor?
Desigur, la salvamontiștii care le recomandă neîncetat tuturor celor care vin pe munte să fie pregătiți atât fizic, dar și cu echipament corespunzător, când vor să urmeze trasee montane, indiferent de gradul de dificultate!
Sursa imagini : Salvamont Bușteni