Nu numai obiectele de artă sau provenite de la personalități ale României sunt vândute la licitație. O casă de licitații din Capitală, ArtMark, a vândut spre finalul anului trecut un harta unei moșii din județul Prahova. Planul moșiei Mărgineni-Pârliți din Prahova, realizat manual de inginerul D. Ionescu, la 25 iunie 1872, cu etui, al cărui preț de pornire a fost de 250 de euro, a fost adjudecat pentru suma de 300 de euro. Planul, realizat în tuș și acuarelă, pe hârtie, cu etui din lemn, are dimensiunile 68x53 de centimetri, a fost vândut în urma unei licitații care a avut loc în luna noiembrie 2020.